Planificarea teritoriala/spatiala a reprezentat un subiect de dezbatere pe agenda europeana inca din anii ᾿80, ca o consecinta fireasca a dorintei de realizare a coeziunii economice, proiectele sprijinite financiar de fondurile europene generand efecte dincolo de limitele unitatilor teritoriale in care erau implementate. Raportul Gendebien1 adoptat de Parlamentul European, este un punct marcant, important in ceea ce priveste necesitatea identificata de unii politicieni europeni in a dezvolta un cadru unic al planificarii teritoriale/spatiale.
Diferentele de opinie sau interese bazate cel mai adesea pe faptul ca exista o diversitate a unitatilor teritoriale si competentele detinute de diverse niveluri de autoritate in statele europene au condus la diminuarea atentiei fata de acest subiect, desi in mod implicit, politicile europene, in special cea regionala au avut o dimensiune teritoriala/spatiala.
Intre timp insa, un nou concept s-a dezvoltat2 . Dupa anul 20003 , in abordarile de profil, coeziunea economica si sociala este intrinsec legata de a treia dimensiune, cea a coeziunii teritoriale. Cartea Verde a Comisiei Europene privind Coeziunea Teritoriala4 a oferit posibilitatea tuturor actorilor relevanti sa isi exprime punctele de vedere si sa isi aduca contributia in vederea unei abordari comune.
Cei 3 C acceptati ca si concepte de baza ofera posibilitatea prezentarii relatiei urban-rural ca provocare in realizarea acestui tip de coeziune: concentrarea sau depasirea diferentelor de densitate, conectarea sau depasirea factorului distanta si cooperarea sau depasirea factorului divizare.
Diferenta de densitate intre numarul de locuitori si de locuri de munca intre zona urbana si cea rurala pe de o parte, dar si diferentele intre statele mai vechi membre ale Uniunii Europene si cele noi, pe de alta parte, sunt argumente pentru a evidentia faptul ca eforturile ce vor fi depuse pentru asigurarea accesului la servicii de calitate egala pentru cetatenii europeni din orase si zone rurale indiferent din ce state, vor fi uriase. Fondurile structurale actioneaza asupra unitatilor teritorial-statistice mari, care cuprind si urban si rural. Necesitatea si obiectivul de a conserva resursele naturale si mediul vor conduce la nevoia de a decide cu extrem de mare atentie asupra modului in care zonele rurale vor fi afectate.
Depasirea factorului distanta aduce in dezbatere conectarea prin cai de transport sau ITC. Desigur ca in contextul obiectivelor UE 2020, necesitatea diminuarii poluarii generate de transportul rutier este extrem de clara, ceea ce in mod real aduce cu sine intrebarea referitoare la zonele rurale din statele mai nou membre ale Uniunii, ce nu beneficiaza de cai de acces sau de conectare cu alte zone, urbane sau rurale. Conectarea teritoriilor, indiferent cum se numesc ele, va reprezenta o mare provocare, avand in vedere si elemente precum imbatranirea populatiei si chiar depopularea unor zone rurale mai retrase, izolate sau migrarea populatiei catre zonele urbane. Asigurarea accesului la servicii egale pentru toti cetatenii europeni este o miza pentru toate guvernele responsabile de calitatea vietii acestora.
Depasirea factorului divizare are in vedere nevoia de colaborare intre toate nivelurile de autoritate, pentru imbunatatirea conditiilor de viata, de munca in zone transfrontaliere de exemplu. Mai mult, evolutia conceptului macro-regiunilor si cresterea interesului la nivel european in realizarea strategiilor macro-regionale demonstreaza nevoia colaborarii inter-administrative. Dificultatea apare in relatia dintre autoritatile administrative care au un nivel diferit de autonomie, responsabilitate si cultura a dialogului si parteneriatului. Este evident ca va fi destul de dificil sa fie posibila colaborarea in contextul resurselor diferite si a competentelor diferite. Zonele rurale, reprezentate individual in astfel de structuri macro vor avea de infruntat provocarea de a se reprezenta si de a-si afirma si proteja interesele.
Asigurarea coerentei teritoriale urban-rural reprezinta adevarata provocare, integrarea politicii de coeziune cu cea de dezvoltare rurala fiind inca deficitara, iar tema are nevoie de un spatiu considerabil de analiza. Speram doar ca cele invocate mai sus au reusit sa atraga atentia asupra acestor aspecte ce vor avea consecinte importante. Este esential sa se asigure colaborarea tuturor actorilor europeni, nationali, regionali si locali pentru o intelegere profunda, responsabila a efectelor actiunilor intreprinse. Asa cum spune Andreas Faludi, Coeziunea teritoriala este deci o invitatie la dans, nu dansul in sine.
1European Parliament, Report drawn up on behalf of the Committee on Regional Policy and Regional Planning on an European regional planning scheme, rapporteur Mr. Paul-Henry Gendebien, 1983
2Faludi, Andreas, Territorial Cohesion under the Looking Glass, Synthesis paper about the history of the concept and policy background to territorial cohesion, http://ec.europa.eu/regional_policy/
3Discutia cu privire la dezvoltarea teritoriala a fost lansata la inceputul anilor '90, odata cu publicarea a doua rapoarte, Europa 2000 si Europa 2000+. Totusi, conceptul de coeziune teritoriala a aparut abia in 1995, in cadrul unei intruniri a Adunarii Regiunilor Europene, desfasurate la Anvers. Doi ani mai tarziu, conceptul a fost introdus in Tratatul de la Amsterdam (Articolul 7d), iar in 1999, statele membre au adoptat Perspectiva Dezvoltarii Spatiului European (ESDP)., Inforegio, nr.28, decembrie 2008
4COM (2008) 616 final, Cartea Verde privind Coeziunea Teritoriala, Tranformarea diversitatii teritoriale intr-un avantaj
Aida Catana,
European Project Consulting
+4 0213111201
Contact