Statul si raspunderea sa privind fondurile europene

Raspunderea statului pentru accesarea si utilizarea necorespunzatoare a sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeana este titlul articolului semnat de Cezarina Falan si Violeta Stefanescu in numarul din iulie al Revistei Romane de Administratie Publica Locala (RRAPL)
Expertii European Project Consulting (EUPC) Cezarina Falan si Violeta Stefanescu propun pentru aceasta editie o abordare specifica a raspunderii statului vis-a vis de fondurile comunitare bazata pe spete ale Curtii Europene de Justitie.
Articolul va fi publicat pe 24 iulie a.c.

Raspunderea statului pentru accesarea si utilizarea necorespunzatoare a sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeana

     Conform legislatiei UE si jurisprudentei instantelor Uniunii, in cazul utilizarii necorespunzatoare a finantarii acordate, regula o reprezinta raspunderea beneficiarului.
In cadrul exceptiilor de la aceasta regula se incadreaza si raspunderea statului, cel mai des intalnit fiind cazul neregularitatilor sistemice (de exemplu, legislatie interna neconforma cu cea a UE). Intr-o situatie de acest tip sunt aplicate corectii, ceea ce inseamna ca proiectele se deruleaza in continuare, dar procentul pentru care s-a dispus corectia nu este suportat de beneficiari, ci de stat.
Pentru problematica raspunderii statului consideram relevanta Hotararea Curtii din 21 iunie 2007 in cauza C-158/06.
    In 1995, Comisia a adoptat o decizie privind acordarea unui sprijin din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) si din Fondul Social European (FSE) pentru un program operational in cadrul initiativei comunitare privind IMM-urile. Aceasta decizie prevedea ca sunt eligibile doar cheltuielile efectuate pana la 31 decembrie 1999 si ca era adresata Regatului Tarilor de Jos, deci exclusiv statului olandez.
    La 31 august 1999, Stichting ROM projecten (o fundatie de nationalitate olandeza) a solicitat statului olandez acordarea unei subventii in cadrul programului respectiv. Subventia i-a fost acordata la 29 decembrie 1999. In decizia nationala se prevedea ca proiectul trebuia sa fie realizat pana la 31 decembrie 2000 si ca nu erau eligibile cheltuielile efectuate inainte de 1 ianuarie 2000 si dupa 31 decembrie 2000. ROM projecten a primit un avans de 80 000 guldeni olandezi (NLG).
    Ulterior, printr-o decizie din 2002, statul olandez i-a comunicat ROM projecten ca nu respectase conditia impusa la articolul 6 din decizia Comisiei, conform careia angajamentele trebuiau luate de beneficiarul subventiei cel mai tarziu la 31 decembrie 1999. In 2003, subventia a fost stabilita la zero, solicitandu-i-se ROM projecten sa restituie suma de 69 788 de guldeni olandezi pentru nerespectarea conditiei privind termenul.
    Instantele olandeze au dat castig de cauza ROM-projecten impotriva statului olandez, pe motiv ca o astfel de conditie nu poate fi opusa beneficiarului unei subventii decat daca a fost informat inainte despre aceasta, ceea ce nu s-a intamplat.
    Instanta nationala a sesizat si Curtea de Justitie a UE, pentru a se cunoaste punctul de vedere al acesteia in privinta dreptului UE.
    Curtea de Justitie a aratat ca principiul securitatii juridice impune ca o reglementare comunitara sa permita celor interesati sa cunoasca cu exactitate intinderea obligatiilor care le sunt impuse. Justitiabilii trebuie sa aiba posibilitatea sa isi cunoasca in mod neechivoc drepturile si obligatiile si sa procedeze in consecinta. Imperativul securitatii juridice se impune cu o rigoare deosebita daca o reglementare poate avea implicatii financiare.
    Olanda este singura destinatara a deciziei Comisiei. Doar autoritatile olandeze cunosteau decizia respectiva si nu i-au comunicat ROM projecten dispozitiile. In plus, acordand o subventie la 29 decembrie 1999, respectiv cu doar doua zile inainte de expirarea termenului stabilit de Comisie, Olanda a creat o situatie de natura a determina nerespectarea conditiilor Comisiei.
    In consecinta, ROM projecten nu putea sa isi cunoasca drepturile si obligatiile in mod neechivoc. Conform Curtii, beneficiarul trebuie sa fi fost de buna credinta in ceea ce priveste corectitudinea folosirii sprijinului financiar pentru a nu fi obligat sa restituie sprijinul financiar comunitar – conditie indeplinita in speta. Totusi, interesul UE privind recuperarea sprijinului trebuie luat in considerare; intr o situatie in care nerestituirea sprijinului de beneficiar se datoreaza unei neglijente a autoritatilor nationale, statul membru respectiv poate sa raspunda financiar pentru sumele nerecuperate, pentru ca dreptul UE de a obtine restituirea sprijinului sa fie efectiv.